Conferință de presă la pârtia de schi Nemira din Slănic-Moldova

 5 decembrie 2014 

Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor tot mai numeroase primite din partea iubitorilor sporturilor de iarnă, la baza pârtiei de schi ,,Nemira” din Slănic-Moldova, a avut loc joi, 4 decembrie 2014, o conferință de presă la care au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, agenți economici din turismul slănicean, echipa tehnică și echipa salvamontiștilor din cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, turiști, localnici și mass-media.

Inițiativa a aparținut vicepreședintelui Consiliului Județean Bacău, Ionel Floroiu, care a ținut să precizeze următoarele: ,,La momentul actual, zăpada care s-a așternut pe pârtie nu este suficientă pentru practicarea schiului, întrucât conform informărilor primite din partea specialiștilor, am avea nevoie de circa 30 – 40 centrimetri de zăpadă, care în urma tasării să ajungă undeva la 20 – 25 centimetri, astfel încât să se poată schia în condiții foarte bune, de maximă siguranță. Trebuie să mai ținem cont și de faptul că tunurile de zăpadă nu pot rezolva ceea ce nu rezolvă natura, ele fiind destinate cu precădere întreținerii stratului de zăpadă, acolo unde acesta nu este depus uniform pe pârtie. Toți cei care au avut prilejul să facă un tur de pârtie cu telescaunele, au constatat că sunt întrunite toate condițiile tehnice pentru buna funcționare a instalațiilor și utilajelor din dotare”

Toate informațiile reale, privind starea pârtiei și condițiile de schiat le găsiți numai pe site-ul www.partianemira.ro

Partia de schi Nemira